TEODORA DUCARIU
Flautist
Teodora Sena Ducariu s-a născut în 1986, în Brașov. La varsta de 4 ani primea deja primele lecții de pian de la mama ei, urmând ca la vârsta de opt ani, când l-a auzit cântând pe celebrul flautist James Galway, să decidă să studieze acest instrument. Deja la vârsta de 14 de ani, Teodora a susținut primul ei recital de flaut. A început să studieze flautul în Brasov, la Liceul de Muzică ”Tudor Ciortea” cu Prof. Ioan Greluș. Studiile universitare le-a urmat în București în cadrul Universitătii Naționale de Muzică cu Prof. Virgil Frâncu și Prof. Cătălin Oprițoiu.
În ianuarie 2017 își termina studiile de masterat la Facultatea de Muzică din Lucerna (Elvetia). În timpul studiilor de master, Teodora a beneficiat de burse din partea Fundațiilor Hirschmann și C. und A. Kupper, dovedind rezultate excepționale. La perfecționarea sa, au contribuit și participările la numeroase masterclassuri cu renumiți flautiști precum: Sir James Galway, Benoit Fromanger, Mario Caroli, Pierre Yves- Artaud, Sophie Cherrier, Janos Balint, Patricia Morris, Christina Fassbender și Julieta Hurel.
Teodora a început de foarte timpuriu să susțină concerte în România, în calitate de solistă, alături de orchestra Filarmonicii din Brasov, a Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești, a Filarmonicii din Giurgiu, precum și în calitate de membră a Orchestrei Române de Tineret sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, colaborator instrumentist în Orchestra Națională a Radiodifuziunii Romane, orchestra Operei Nationale din București precum și cea a Filarmonicii ”George Enescu”.
În prezent, Teodora își dezvoltă cariera muzicală, susținând recitaluri camerale alaturi de sora ei, pianista Alexandra Ducariu. De asemenea, isi dedica timpul carierei de pedagog in Elvetia.