
LAJOS LENCSÉS
Prim-oboist în SWR Stuttgart
Lajos Lencsés s-a născut în Dorog, Ungaria şi a urmat studiile universitare la Academia de Muzicã din Budapesta şi Conservatorul din Paris.
În 1968, a câştigat premiul întâi în cadrul Concursului Internaţional de la Geneva, moment care l-a lansat pe plan internaţional, fiind apoi recunoscut ca unul dintre cei mai buni oboişti din Europa.
Mai târziu a obţinut postul de prim-oboist în Orchestra Radio din Stuttgart. În jurul anului 1980, a devenit un artist consacrat datorită înregistrårilor realizate, astfel încât în anul 1990 a primit “Diapason d`Ôr”, cel mai prestigios premiu francez acordat unui artist.
Lajos Lencsés este nu numai un virtuoz oboist. El stăpânește cu măiestrie şi oboiul d`àmore şi cornul englez. Pentru Sergiu Celibidache, Lajos Lencsés a fost cel mai bun oboist pe care l-a întâlnit. Din punct de vedere stilistic, el este recunoscut datorită tonului catifelat, sensibilității lirice și tehnicii instumentale desăvârșite. Lajos Lencsés este, de asemenea şi un renumit promotor al muzicii contemporane pentru oboi.
Lajos Lencsés a realizat înregistrări pentru Hänssler Classics, Hungaroton, MD&G, Capriccio, CPO, SWR, Sony and Bayer, Brilliant Classics şi Madacy Records. Printre înregistrările sale ulterioare se numără cea pentru Hänssler Classics din anul 2007, fiind tipică naturii sale de artist desăvârșit. Discul include lucrări pentru oboi din secolul al XIX-lea, compozitoarea acestor lucrări fiind Clémence de Grandval.