Alexandra Ducariu-acompaniator pian

ALEXANDRA DUCARIU

Pianist-acompaniator, “Giuseppe Verdi” Conservatory Milano

Născută la Brașov, Alexandra Ducariu a început să studieze pianul la Liceul de Artă din Braşov, cu profesoara Corina Ibănescu. A urmat apoi studiile la Conservatorul “G. Verdi “din Milano cu Cristina Frosini, obținând diploma de licenţă ca pianist, cu cele mai mari note. S-a perfecţionat în paralel cu Jerome Rose, Fillippo Gamba, Jean Marc Luisada şi Jeffrey Swann.

Alexandra Ducariu a obținut numeroase distincții la diverse concursuri naționale și internaționale: Premiul Special la Concursul de Pian “Bach” (România), Premiul I la Concursul de Muzică “Gianni Pozzato” (Italia), Premiul I la Concursul Internațional “Konzerteum” (Grecia), Premiul al II-lea la Concursul Internațional “Pro Piano” (România), Premiul I la Concursul de Muzică de Cameră “Rotary” (Italia) şi Premiul I la competiția internațională “Villa Oliva” (Italia).

Artista se bucură de un program concertistic activ la nivel mondial, fiind invitată să cânte în cadrul diferitelor festivaluri fie ca solist, fie ca membru în orchestră. Alexandra Ducariu colaborează în duo pian-voce cu soprana Hsiao Pei Ku și cu sora ei, flautista Teodora Ducariu.

În prezent, ea activează ca pianist acompaniator la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano și colaborează cu importante societăți de concerte din Milano, Torino, Pavia și Stresa.

Începând din anul 2016, predă pian în cadrul Academiei de muzică şi dans “Villa Guardia” din Como.

Proiectul educațional-cultural MUSICA KRONSTADT www.academyofmusic.eu are onoarea de a o avea profesor de acompaniament și muzică de cameră în cadrul edițiilor desfășurate în anii 2018, respectiv 2019.